Viaţa şi Acatistul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul Mitropolitul Ţării Româneşti

Este sărbătorit pe 27 Septembrie.

Acest ales al lui Dumnezeu s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi) pe la anii 1650, din părinți dreptcredincioși, Ioan și Maria, primind numele de botez Andrei. Crescut în duhul tradiției ortodoxe, tânărul Andrei a primit de la Dumnezeu darul picturii și sculpturii bisericești. Odată, năvălind turcii pe meleagurile sale natale, a fost luat rob și dus la Constantinopol, unde a îndurat amărăciunile și umilințele vieții printre cei străini de neamul lui și de credința creștină. După un timp a fost răscumpărat de creștini și a slujit lui Dumnezeu ani îndelungați ca mirean pe lângă Patriarhia Ecumenică, desăvârșindu-și priceperea artistică și cunoașterea limbilor greacă, turcă și arabă.
Pe la anul 1690, la sfatul Patriarhului Ierusalimului, Dositei Notara, vine în Țara Românească, unde este rânduit de către binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu, pentru a ajuta la tipărirea cărților bisericești. A îmbrăcat haina monahală, primind numele de Antim, și a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Snagov, lângă București. În vara anului 1691, fostul episcop al Hușilor, Mitrofan, i-a lăsat în grijă Sfântului tipografia Mitropoliei Țării Românești. Devenit între timp egumen, în vara anului 1694, înțelegând valoarea educației prin carte a oamenilor, a creat la Snagov o renumită școală tipografică, ostenindu-se neîncetat pentru desăvârșirea „meșteșugului tipografiei și îndreptărilor cuvintelor românești”, adevărate comori de cărți ieșind din mâinile lui, dintre care amintim câteva: Antologhionul, Evangheliarul, Floarea darurilor, Carte sau lumină, Octoihul, Capete de poruncă, Învățătură bisericească, Mărturisirea ortodoxă, primul Liturghier grecoarab, Ceaslovul grecoslavoromân.
La 16 martie 1705 a fost ales episcop de Râmnicu Vâlcea, dovedind și aici frumoase calități de bun iconom și om de carte, tipărind în mai puțin de trei ani 9 cărți, cea mai importantă fiind Tomul bucuriei, cu aproape 800 de pagini, cuprinzând cinci lucrări polemice îndreptate împotriva apusenilor, care încercau să dezbine Ortodoxia și în Țările Române, mai ales în Ardeal. S-a preocupat și de repararea, zugrăvirea și sfințirea multor biserici și a mănăstirilor Strehaia, Surpatele, Cozia și Govora. Cu totul deosebit este faptul că vlădica Antim a început seria unor tipărituri menite să ducă la biruința limbii românești în Biserica noastră. Astfel, în 1706 a tipărit Molitvelnicul, prima ediție românească în Muntenia.
La 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei, a fost înscăunat mitropolit al Țării Românești ca urmare a recomandării testamentare a mitropolitului Teodosie, cel care păstorise credincioșii din Țara Românească timp de 40 ani.
Imediat după înscăunare, Antim a mutat tipografia de la Râmnic la Târgoviște, unde a imprimat alte 18 cărți, dintre care 11 în românește. În anul 1713 a tipărit Liturghierul, integral în românește, consfințind biruința limbii române în cultul Bisericii.
Cea mai valoroasă lucrare a mitropolitului Antim o constituie Didahiile. Sunt 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători împărătești sau ale Maicii Domnului și ale sfinților, la care se adaugă șapte cuvântări ocazionale.
Mitropolitul Antim a desfășurat o bogată activitate tipografică (63 de cărți, 39 fiind lucrate cu mâna sa, 21 în limba română). Sfântul nu a tipărit cărți pentru a-i rămâne numele însemnat pentru posteritate, ci a ales pe acelea care erau cele mai de folos preoților și credincioșilor, pe înțelesul tuturor, în limba vorbită a poporului, limbă pe care el a îmbogățit-o și a înfrumusețat-o, devenind astfel întemeietorul limbii literare și liturgice românești.
Începută în primăvara anului 1713, Mănăstirea „Tuturor Sfinților”, construită în București de Mitropolitul Antim, după planurile proprii, poartă cu adevărat pecetea sufletească a ctitorului ei.
„Această sfântă biserică, ce am zidit întru slava lui Dumnezeu și întru cinstea și pomenirea Tuturor Sfinților, fiind rodul ostenelilor mele cele multe, am dat-o și am închinat-o cu mare plecăciune și cucernicie marelui Dumnezeu” – scria mitropolitul Antim în Așezământul Mânăstirii, testamentul pe care l-a lăsat viețuitorilor acestui sfânt locaș. Acestea le-a scris cerându-le să-și împlinească menirea cât mai deplin, potrivit poruncilor evanghelice, spre folosul și mântuirea credincioșilor, spre ajutorarea celor lipsiți și spre mângâierea celor întristați. Nici o altă personalitate, în vremea aceea, nu s-a aplecat cu atâta hotărâre și curaj, cu atâta dragoste și înțelegere spre cei săraci și uitați.
Bun patriot și luptător împotriva asupririi turcești care deja prevestea instalarea regimului fanariot, mitropolitul Antim a fost arestat, în martie 1716, și a îndurat umilințe și chinuri în temnițele domnești până toamna, când a fost caterisit pe nedrept, fiind condamnat la închisoare pe viață la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din muntele Sinai. Pe drum însă, ostașii turci l-au omorât și i-au aruncat trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol. Prin faptele și darurile sale deosebite, prin smerenia sa, prin dragostea de Biserică și de semeni, prin îndemnurile la pocăință, Sfântul Antim a luminat viața duhovnicească a vremii sale.
Abia în anul 1966, Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea ce fusese aruncată în mod nedrept asupra Sfântului Antim, pentru ca în anul 1992, mitropolitul Antim Ivireanul să fie trecut în calendar, ca Sfânt Ierarh și Sfințit Mucenic, rânduindu-se ca zi de pomenire 27 septembrie.