Monahismul Ortodox Românesc – Istorie, contribuţii şi repertorizare – Vol. 1

Lucrarea de față ne arată clar că monahismul românesc a avut un rol major atât în promovarea culturii și artei românești, cât și în susținerea altor popoare ortodoxe, mai ales a celor aflate sub dominația otomană, menționează Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Cuvântul înainte:
„În ziua de 1 septembrie 2009, când Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (460-545), din Scythia Minor, Părintele erei creștine, la Reședința Patriarhală din București, o comisie formată din istorici bisericești și istorici din cadrul Academiei Române a discutat propunerea pe care Patriarhia a făcut-o privind posibilitatea elaborării unei monografii consacrate Monahismului ortodox românesc. S-au stabilit atunci temele mari care urmau să fie tratate, precum și numele celor care urmau să le redacteze. S-a propus ca lucrarea să apară în trei volume distincte și iată că azi, cu ajutorul lui Dumnezeu, după patru ani de muncă intensă a celor implicați, proiectul nostru a deve­nit realitate prin apariția primului volum al acestei „trilogii” monografice a monahismului românesc. Volumul este intitulat: Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent.
În prima parte a volumului I este prezentată succint istoria monahismului răsăritean, iar parțial și a celui apusean, pentru ca cititorul să-și poată face o imagine veridică asupra modului în care s-a dezvoltat viața monahală în perioada patristică și, ulterior, în cadrul Bisericilor Ortodoxe naționale: greacă, georgiană, bulgară, sârbă, ruso-ucraineană.
În a doua parte a primului volum este prezentată istoria monahismului românesc din peri­oada daco-romană și până azi în toate „țările” românești de altădată, precum și o panoramă a legilor bisericești sau de stat care au reglementat viața monahală din spațiul românesc.
Volumul al doilea include mai multe studii în care este pusă în lumină contribuția monahismului românesc la promovarea culturii și artei românești în toate formele lor de manifestare (caligrafierea de manuscrise, tipărirea de carte bisericească, a lucrărilor cu profil istoric, literar sau de alt gen scrise de monahi, dar și arhitectură, pictură, iconografie, bro­derie, muzică etc.). de asemenea, este prezentat aportul substanțial al mănăstirilor în opera de asistență socială a Bisericii, precum și rolul unora dintre mănăstiri în lupta de emancipare națională și socială românească.
Partea a doua a celui de-al doilea volum, intitulată Monahismul ortodox românesc ca factor de unitate inter-ortodoxă, se constituie într-o prezentare generală a contribuției românești, mai cu seamă în perioada „turcocrației”, adusă de domnitori, mari boieri, ie­rarhi și credincioși la susținerea monahismului din alte spații ortodoxe (Muntele Athos, Meteora, Țara Sfântă, Muntele Sinai, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Ucraina și Rusia), mo­nahism care n-ar fi putut supraviețui fără acest sprijin frățesc.
Lucrarea de față ne arată clar că monahismul românesc a avut un rol major atât în promovarea culturii și artei românești, cât și în susținerea altor popoare ortodoxe, mai ales a celor aflate sub dominația otomană.