Apostol – Ediție omagială Sfânta Mănăstire Putna, legat în piele

Răsfoiește cartea !

Lecturile biblice din cadrul Sfintei Liturghii reprezintă miezul și elementul cel mai vechi, constitutiv, al primei părți a acesteia, numite Liturghia catehumenilor sau Liturghia cuvântului. Dacă lecturile veterotestamentare din Lege și Profeți au dispărut din Liturghiile ritului bizantin aproape cu totul (cu excepția Liturghiilor unite cu Vecernia), cele noutestamentare au locul lor statornic în cadrul celebrării euharistice, fiind precedate de versete sugestive din Psalmi (numite Prochimene și Aliluiare).

De aceea, Apostolul este o carte strict necesară săvârșirii Dumnezeieștii Liturghii și a majorității slujbelor ortodoxe. El cuprinde cărțile Noului Testament în afară de Evanghelii și Apocalipsă. Numele consacrat îi dezvăluie conținutul, format din scrieri apostolice, care cuprind viața, activitatea și învățăturile Apostolilor Mântuitorului. Întrucât această colecție se deschide cu Faptele Apostolilor, numite în limba greacă Praxeis, întreaga carte s‑a mai numit în vechime, la noi, și Praxiu sau Praxapostolos. În Biserica Ortodoxă Română, începând din secolul al XVII‑lea, textul scripturistic a fost împărțit în pericope (pasaje, fragmente), spre o mai ușoară întrebuințare, iar cuprinsul a fost organizat după modelul Sfintei Evanghelii, conținând întâi pericopele din lectura cursivă (începând cu Faptele Apostolilor și terminând cu Epistola către Evrei, adică de la Paști la Sâmbăta cea Mare), continuând cu pericopele numite ale Minologhionului (specifice fiecărui praznic și Sfânt mai important, așezate pe lunile și zilele anului bisericesc), și încheind cu pericopele citite la Sfinte Taine și ierurgii.

Sfinții Părinți ai Bisericii vorbesc despre importanța și semnificațiile acestor lecturi în comentariile lor liturgice.

Astfel, despre Prochimen, Sfântul Gherman al Constantinopolului († 733) scrie că „psalmul pus înainte înseamnă revelarea și anunțarea venirii lui Hristos de către proroci” (Tâlcuirea Sfintei Liturghii, 28), iar Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) arată că frumusețea psalmilor cântați care preced citirea Apostolului exprimă „bucuria care vădește împărtășirea de bunătățile dumnezeiești și care, pe de o parte, mișcă sufletele spre dragostea curată și fericită a lui Dumnezeu, iar, pe de alta, le stârnește și mai mult spre a urî păcatul” (Mystagogia, XI).

Despre lectura din Apostol, marele exeget al cultului ortodox, Sfântul Simeon al Tesalonicului († 1429), arată că „se citește mai întâi Apostolul, și apoi se vestește Evanghelia, pentru că mai întâi au fost trimiși, fiind întăriți, ucenicii, care au vestit Evanghelia înconjurând în alergarea lor lumea”, iar „citirea cuvintelor apostolilor arată trimiterea apostolilor la neamurile păgâne” (Tratat asupra tuturor dogmelor credinței ortodoxe, 67). Sfântul Maxim, în comentariul său liturgic cu caracter eshatologic, prezintă lectura apostolică drept simbol al timpului de față, dintre înălțarea Mântuitorului și a doua Sa venire (exprimată prin citirea Evangheliei), timp în care „învățăm legile luptelor dumnezeiești și fericite, după care războindu-ne ne învrednicim de cununile biruinței din împărăția lui Hristos” (Mystagogia, X). După Sfântul Simeon, „arhiereii și preoții, dar nu și diaconii, șed atunci când se citește Apostolul, pentru că și ei au harul apostolic” (Tratat asupra tuturor dogmelor credinței ortodoxe, 65).

După citirea Apostolului, cel ce prezidează sinaxa (protosul) rostește către citeț (anagnost): „Pace ție!”, expresie care, potrivit Sfântului Maxim „indică bucuria și laudele (…) prin care Dumnezeu pune hotar luptelor purtate pentru adevăr (…) dăruind pace prin desființarea trupului păcatului și dând sfinților harul nepătimirii, drept cunună a ostenelilor pentru virtute” (Mystagogia, XII).

Cântarea Aliluia, care urmează, este interpretată de Sfântul Simeon al Tesalonicului ca „laudă adusă lui Dumnezeu, ce vestește venirea harului lui Dumnezeu, care e citirea Evangheliei”, iar „înaintea Evangheliei se face tamâiere din pricina harului Duhului dat plecând de la Evanghelie în toată lumea” (Tratat asupra tuturor dogmelor credinței ortodoxe, 66 și 68). Episcopul Nicolae al Andidei (sec. XI), în comentariul său liturgic, spune: „cădirea în momentul cântării imnului Aliluia, cu mișcarea continuă a cădelniței, arată harul Sfântului Duh dat ucenicilor atunci când i-a trimis să vindece toată boala și neputința în Israel” (Comentariu liturgic, XVII).

Importanța acestor lecturi biblice pentru viața duhovnicească a creștinilor ortodocși se vede și din faptul că Apostolul a fost unul dintre cele dintâi texte scripturistice traduse în limba română, așa cum atestă Codicele Voronețean (sec. XVI), iar prima tipărire a lui a fost realizată de diaconul Coresi în anul 1566. Apoi cartea aceasta a văzut lumina tiparului în repetate rânduri, ultima ediție fiind în anul 2014.

Prezenta ediție, omagială, a Apostolului este publicată în anul 2019, declarat de Sfântul Sinod Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducatorilor de carți bisericești în Patriarhia Română și cu ocazia împlinirii a 550 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna.

Textul Apostolului îl reproduce pe cel al ediției din anul 2014, publicat la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, și este înfrumusețat acum cu frontispicii și miniaturi realizate de către părinții monahi de la Sfânta Mănăstire Putna, după Tetraevanghelele din epoca ștefaniană, aflate în prezent în Muzeul mănăstirii.

Despre importanța și locul special pe care îl ocupă această carte de cult în viața Bisericii Ortodoxe au scris în Prefețele edițiilor vechi ale acesteia domnitori luminați, ierarhi cărturari, ieromonahi traducători și meșteri tipografi. Dintre aceștia ne‑am oprit atenția asupra rândurilor scrise de: Dimitrie Logofătul, mitropoliții Țării Românești Neofit Cretanul (1690–1753) și Grigorie II († 1787) și episcopul cărturar Damaschin al Râmnicului (c. 1660–1725).

„Văzând împuținarea sfintelor și dumnezeieștilor cărți, am muncit cât am putut, cu ajutorul lui Dumnezeu, am scris și am sfârșit aceste de suflet folositoare cărți, pe care Sfinții Apostoli prin Sfântul Duh le învățaseră, le propovăduiseră, luminând toată lumea. […] Fiindcă cel întru Treime închinat Dumnezeu a binevoit să umple Biserica Sa cu sfintele cărți spre lauda și folosul celor ce citesc, Lui Slavă și putere în vecii vecilor. Amin!” scria Dimitrie Logofătul, traducător de cărți bisericești și unul dintre primii tipografi care s‑au ostenit pe pământ românesc, în Epilogul așezat la finele Apostolului, în slavonă, tipărit de acesta la Târgoviște, în anul 1547.

Episcopul cărturar Damaschin al Râmnicului, traducător de cărți bisericești și tipograf, scria în prefața Apostolului tipărit de acesta la Buzău, în 1704, următoarele: „Și eu nevrednicul, făptură a mâinilor lui Dumnezeu, a Stăpânului Celui Preaslăvit în Treime, deșteptându-mă spre cunoștința bunătății sfințirii Sale celei multe, ce a făcut și face cu mine, știind că nimic dintru a mea vrednicie nu fac, ci orice încep, spre lauda Lui, a Lui este voința, și ce sfârșesc, a Lui este lucrarea; pentru aceea îmi plec și trupul meu și sufletul împreună cu toate simțirile și mă închin Lui, și proslăvesc Sfânt numele Lui, și-I mulțumesc de toată facerea Lui de bine. Căci bine a voit de m-a făcut Lui-și slujitor și lucrător întru a Lui duhovnicească vie, și m-a îndemnat de am început, și mi-a ajutat de am tipărit această sfântă carte, Apostolul.”

„Toată lucrarea bună și de folos ce se face de oameni este bine plăcută lui Dumnezeu, iar mai vârtos este aceea ce se face spre cinstea și lauda propovăduirii Cuvântului Celui adevărat și spre lauda Sfintei Biserici (precum dumnezeieștii și sfinții Apostoli prin propovăduirea lor au înmulțit și au semănat în toată lumea sămânța bunei propovăduiri a Cuvântului Celui adevărat)” scria Neofit Cretanul, mitropolit al Țării Românești (1738–1753), în prefața Apostolului tipărit la București, în anul 1743.

Mitropolitul Grigorie II al Țării Românești (1760–1787) scria în prefața Apostolului tipărit la București în anul 1784 următoarele: „Această apostolească carte, care sufletele către adevăr și către mântuire le atrage, primiți-o cu bucurie, ca pe un odor dumnezeiesc, și când se citește în biserică la vremea slujbei, să ascultați cu mare luare aminte, ca să vă folosiți de învățăturile ce se cuprind întru dânsa.”

Binecuvântăm cu multă bucurie duhovnicească publicarea prezentei ediții, omagiale, a Apostolului, în semn de omagiu pentru toți traducătorii de cărți bisericești, având totodată încredințarea că ea va contribui la o mai bună înțelegere a locului și rolului Sfintei Scripturi în cadrul Dumnezeieștii Liturghii și în viața duhovnicească a slujitorilor altarului, a monahilor și a tuturor credincioșilor doritori de mântuire.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române